Sub soarele arzător

image

Cred că majoritatea au aflat până acum că mi-am luat zborul către meleaguri mai calde în prag de “iarnă”. Şi s-a nimerit ca aceste meleaguri calde să fie tocmai Spania, mai precis Alcalá de Henares, oraşul lui Cervantes.

Am aşteptat destul de mult să descriu experienţa spaniolă, dar voiam să fiu sigură că am experimentat suficient din perspectiva unui român.

Dacă la început mă temeam de cum o să fiu percepută ca şi cetăţean român, curând am realizat că pentru mulţi străini, inclusiv spanioli, România este doar o altă ţară îndepărtată situată undeva prin Europa “pe lângă alte ţări”.

image

Un alt sentiment m-a cuprins destul de uşor încă din prima ieşire din noua mea locuinţă pentru următoarele luni: ruşinea. Într-o plimbare scurtă de vreo 20 de minute am observat peste 10 români. Nu spun că toţi erau cerşetori, hoţi sau rromi, dar majoritatea aparţineau claselor joase ale societăţii. Nu spun că e ceva rău să lucrezi ca şi măturător pe stradă sau să vinzi bilete la loto, dar felul cum vorbeau, toate concentrarea aceea de români din toate colţurile ţării…

Ştiu că în istorie ne mândrim cu faptul că nu am invadat pe nimeni şi că ne-am păstrat teritoriul strămoşesc şi toate cele; dar credeţi-mă acum ne luăm revanşa cu vârf şi îndesat. 10% din populaţia oraşelor din apropierea Madridului (Torrejon, Alcalá, Azuqueca, Toledo, etc.) sunt de origine română. Am invadat toată Europa şi nu mai pot scăpa de noi.

Şi totuşi între atâţia români care te uimesc pe zi ce trece auzindu-i vorbind româneşte pe stradă la telefon, sunt şi români care aici la sute de kilometrii se simt mai români ca acasă.

Am vrut să încerc şi eu senzaţia în unul din cele 5 restaurante româneşti din oraş (există şi cofetării, covrigării, brutării, frizerii, alimentare româneşti- şi când spun româneşti vreau să spun unde merg românii şi sunt deţinute de români, căci de exemplu există magazine chinezeşti cu specific românesc). Chiar şi supermarketul Carrefour Express are o secţiune Rumanía.

 image

Printre aburi de ciorbă ţărănească, parfum de vin românesc şi acorduri de acordeon însoţite de solişti de muzică populară trebuie să admit că te simţi mai patriot ca în ţara ta. Ideea asta de mica comunitate ce înfruntă greutăţile lumii, suspinând după tărâmurile copilăriei (mai toţi s-ar întoarce, dar n-ar avea din ce să trăiască în ţară) parcă îţi face inima să salte.

Mâncarea în general e bună. Gustul de acasă e la un preţ acceptabil (un platou de 5 sărmăluţe, mămăligă, ardei iute, smântână, ciolan afumat şi un pahar de vin la doar 7 euro nu e atât de mult) şi este servit de personal complet român (de la femeia de serviciu, bucătarul şi chelnerii, până la proprietar, care va veni să cionească un pahar de vin cu clienţii).

Nu am fost niciodată un fan al muzicii populare, aşă că nu am considerat-o foarte specială, dar sunt spanioli şi alţi turişti ce vin să încerce stilul nostru de viaţă, muzica şi mâncarea românească.

Poate nu e aşa rău să fii român.

image

Nu suntem cu toţii hoţi şi cerşetori.

Mai există şi poveşti de succes; nu sunt atât de rare precum credem, doar că nu mai are cine să le spună. Majoritatea protagoniştilor şi apropiaţii lor au plecat de mult din România când Spania era încă în plin boom.

PS: În localurile Erasmus se serveşte printre altele, Timişoreana şi Tărie de Bihor.

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *