Me, Before You

Tocmai mi-am revenit dintr-o sesiune din aia de plâns de 30 de minute și da, eram tipic girly girl -comfort food peste tot, servețele și pantofi în jur.

Spoiler Alert: detalii despre Me, Before You!

Dacă mă cunoști personal NU CITI, dă skip mai jos

Pentru majoritatea oamenilor care mă cunosc -ish, eu plângând – ar fi o priveliște neobișnuită și chiar dezolantă. Tind să cred sau mai bine zis, să las pe alții să creadă că mereu știu ce e de făcut, I have a plan și că totul va fi bine. Acesta este un skill învățat lucrând în customer service, căci doh, of course nu există probleme, ci doar situații în curs de rezolvare.

Câteodată sunt chiar speriată și îmi dau seama de asta, doar că, atunci când tot tu trebuie să găsești o rezolvare, nu prea e timp de stat și plâns de milă. Plus că oamenii care vorbesc cu ei însăși sunt considerați nebuni.

Dar uneori mai vine un moment din ăsta, neprevăzut, în care, deși crezi că nimeni și nimic nu te poate afecta (super realist gând, of course), uiți să te uiți la trailerul unui film înainte să îl vezi și uneori e fix ceea ce nu voiai să vezi.

By default evit dramele, filmele care știu că au un final trist, filmele românești realiste și filmele sângeroase, de groază sau cu acte foarte violente. Știu că asta limitează destul de mult aria de filme de ales, dar nu e ca și cum nu mă uit la Blindspot sau CSI, doar că aleg conștient asta știind că unele personaje vor muri. Nu vreau să mă atașez de un personaj și apoi să moară.

Despre FILM

Și revenind la povestea inițială, acum că toată lume și-a dat seama că nu mă smiorcăi de obicei pentru nimicuri și sunt așa o ”dură” [LOL], am decis să mă uit la Me, Before You. Văzusem afișul la cinema și am dedus eu ceva din poză: personajul masculin principal în scaun cu rotile, iar ea, sexy în rochie roșie arătând ca the One era grijulie lângă sau în brațele lui. Mi-am închipuit că e un twist la scenariul clasic de rich guy falls for the help. Ba chiar citisem un roman de Sandra ceva în genul, Căderea lui Adam și eram pregătită să văd suferința rănitului produsă de inutilitatea actuală în comparație cu viața activă posibilă anterior.

Pe bune că mă aștept la the classic happy-ending cu mers înspre apus, așa ca de o comedie romantică ușoară.

Dar serios că nu mă așteptam să fie deep. Nu zic că a arătat secretul universului și bla bla într-o manieră extraordinară demnă de Oscar, [nu sunt critic de film] dar mesajul a fost chiar nice, cu toate că am mixed feelings despre cât de largă ar trebui să fie libertatea de alegere.

Acum într-adevăr fiecare spectator a rămas cu ce a priceput el. Am citit acum recenzii destul de negative cum că ea era pentru bani și de aia voia să îl facă fericit as part of the job, sau că el/ea a avut de profitat din relația de ”asistent” – pacient îngrijit, etc., dar nu cred că despre asta e vorba. ci despre a trăi timpul alocat to the fullest și despre a fi totuși conștient de limitările personale.

Și nu, nu vreau să intrăm în zona aia de ”ohh, dar trebuie să îți depășești limitele, că există doar în mintea ta” [exact genul ăla de sfat dat de terapeuți sau tipi beți la bar care îți propun ciudățenii].

Oricum ar fi fost a fost distractiv să privesc garderoba lui Lou și momentele de nebunie & îndrăgosteală au fost kind of cute zic eu.

One question remains

Ție cum ți s-a părut? Cheesy or not?

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *