Ce poate merge prost la Therme

Așa cum am zis și icișa că vreau să merg la Therme, am decis că ‘na tre să mă țin de cuvânt și am fost. Mi-am luat singura mea zi de concediu pe vara asta ca să merg la Therme. Așteptările erau mari așa că am zis băi, dacă o fac, o fac să țină toată ziulica, adică am luat all day pass la Palm, care a fost 65 de lei.

Suna ca un vis devenit realitate, noi două (am mers cu o prietenă care, tot așa, avea restantă la concediu) orhidee, palmieri, apă călduță termală, fără copii (no offense, dar în ultima vreme am stat în restaurante/parcuri pline de copilași extraordinar de zgomotoși), piscină, soare, etc. adică tot ce vezi în fața ochilor când te gândești la o vacanță exotică. Și a și fost așa, oarecum.

Și după mult planning și sincronizat agende, iată că vine ziua cea mare, vineri 12 august. Ploaie, frig, întunecat, frunze și copaci căzuți după furtuna de cu o seară înainte, o burniță constantă și rece – făceau să fie orice numai vacanța aia exotică de 24 de h, nu.

Și cum ziua bună se cunoaște de dimineață, adică atunci când nu m-am trezit la alarmă pentru că Elementary azi noapte și overtime la job. Și de aici pornesc cele marile greșeli ale zilei.

#1

Fiind în întârziere deja, decid că e un mare noroc că am rucsacul de la sală pregătit. Scot adidașii (I know, pantofi sport că Adidas nu sunt sigur) și decid să mă încalț cu ei, că de’ poate sunt impermeabili, las șlapii, adaug un prosop curat, umbrela, portofelul, un elastic de păr, o sticlă cu apă (de parcă nu mergeam într-un loc cu multă apă, prin ploaie!!). Bun, acum să mă și îmbrac. Duș rapid, blugi și o cămașă sună ca o chestie bună de îmbrăcat, pluș o eșarfă cu imprimeu nebun ar trebui să fie de ajuns. Doar că decid să nu pierd timpul și să îmi iau costumul de baie direct pe mine. Mă și vedeam sărind direct în piscină.

All done, dar la naiba era 9 juma și din Bucureștii Noi până la Romană nu ajungi nici cu RATB, nici cu metroul în juma de oră. Uber mă salvează și ajung fix la 10, adică cu vreo 10 minute înainte să ajungă autobuzul special de Therme în stația din Piața Romană.

#2

Of course că nu am luat micul dejun, ca să nu pierdem autobuzul, îl luam acolo desigur. A durat aproape o oră să ajungem la Therme, da, autobuzul are destule stații, dar povestea comică și întârzierea e dată în general de cei care ar vrea o călătorie gratis de la Universitate la Aviatori, sau  cei care efectiv nu se uită în ce autobuz se urcă, să zicem, și se ceartă cu șoferul că îi răpește. Am plătit repede, am ajuns la vestiare, am aruncat hainele în dulăpior, mi-am luat prosopul în brațe și eșarfa drept pareo și eram gata să mic de dejun. Era puțin cam chilli în aer, dar na, în apă era fantastic. Prima oprire după „scăldat” (a.k.a nu știu să înot) a fost la barul din piscină unde… decidem că cel mai bun mic de dejun ar fi ceva festiv. Șampanie nu aveau, dar aveau Prosecco, dar bule așa de dimineața, no no. Decidem să keep it classy. Vin roze la 11 dimineața. De ce e asta o greșeala? Nu pentru că alcoolul nu are calorii, ci pentru că numărul #3.

👌🏻🍷🌴

A post shared by Delia Mateiciuc 🌸🎀 (@deliamateiciuc) on

#3

După ce mi-am savurat micul dejun și m-am stafidit destul am pornit-o ca omul normal spre șezlong. Piatra de pe jos e destul de ok în ce privește călcatul cu picioare ude și zgribulite abia ieșite din piscină, doar că… parchetul dintre șezlonguri nu e chiar așa. O rețetă de genul 1 parte vin, 2 părți lipsa mea de coordonare a corpului și 1 parte podeaua, dar m-am ales cu o căzătură… șold, pelvis, genunchi, coate și frunte pe o treaptă juma în fața șezlongului. A fost un >>zdrang<< destul de puternic,mai ales că erau și puțintei oameni în zona Palm, fapt ce a atras și atenția unuia dintre salvamari, care mergea în spatele meu. Au, au, dar și leșinând de râs (asta mi se poate întâmpla doar mie), salvamarul, un puști de liceu, cred, vine și mă întreabă dacă sunt bine. Printre alte chicoteli îi zic că da și mă ajută să stau în două din nou. La o piscină de 1.25 doar eu puteam să am un accident, desigur pe uscat. Ideal ar fi să fi purtat papuci tot timpul în care nu mă aflam în piscină, sper ca tu să fii mai înțelept ca mine.

#4

Am zis la punctul #1 cam care era conținutul bagajului meu și a fost ok o perioadă până mi s-a udat prosopul. Căci, deși zic ei că temperatura e constantă și etc, e constantă la 29-30 de grade pe site, în realitate, era ceva mai puțin, mai ales dacă ești și ud@. Ca să nu zgribulesc stăteam în apă până mă muram de tot și apoi pauze mici afară de uscare. Deci, ia minim 2 prosoape și halat de baie. Vei avea nevoie. În restaurant de asemenea e recomandat să mergi îmbrăcat: fie în ținută de plajă (rochiță, pantaloni scurți, etc.), fie în halat. Poți închiria și prosoape și halat de la ei, dar nu îți face griji, vino liniștit cu ale tale- e o diversitate mare de culori și texturi la prosoape și halate.

#5

Există uscător de prosoape normal și nu trebuia să stăm cu prosoape ude pe noi. Doar că un alt beneficiu la a avea mai mult de un prosop cu tine e că ai unul de rezervă dacă prosopul tău dispare. Nu, stai așa. Nu te pripi. Nu se fură teoretic. Mi-am lăsat telefonul pe șezlong împreună cu eșarfa/pareo și nu s-a întâmplat nimic. Stăteam și 2 h în apă fără a ne vedea șezlongul măcar și de fiecare dată erau acolo, inclusiv la plecare. Prosoapele după folosire le lăsam pe uscător, ca na nu voiam să fie ude când ne întoarcem; ne era destul de frig și așa. Doar că spre seară prosopul dispăruse. Probabil din greșeală cineva l-a confundat cu al lui. După o mică operațiune de recunoaștere în zonă ne-am dat seama că that was it. Aveam o singură opțiune de a ne usca mai repede. Prosoapele de hârtie de la baie. Trebuie să recunosc, sunt chiar absorbante :))

#6

Poate era de vina răcorica de afară sau faptul că ne obișnuisem cu apa din piscină de 33 de grade Celsius, dar tot ne era frig. Eu una recunosc, sunt friguroasă și aveam deja o sinuzită în standby și un început de răceală de la aerul condiționat de la birou, dar nu eram singura care simțea frigul, deci chiar nu mi s-a părut. Era rece. Piscina de afară, neacoperită avea cu 3 grade mai mult, adică 36 și era perfectă. Și a fost așa multă vreme, în jacuzzi, la masaj hidrotermal sau cum se numeau scaunele acelea, până când ne-am dat seama că ne cam burnița pe cap de ceva vreme și înghețam chiar și acolo. Rezultatul: 12 ore mai târziu niște dureri de cap interesante.

Image Therme Outside Pool
Source: dcnews.ro

#7

Ooo și mare ne-a fost mirarea când, deși era o zonă fără copii, cei până în 3-4 ani aveau voie cu părinții lor. Na, nu ai ce să le faci, săracii copii doar nu puteau rămâne la ușă, sau acasă cu bona. Poate sunt un pic ironică, bine sunt. Nu am nimic împotriva acestor creaturi drăgălașe, sunt foarte cute și tot tacâmul dar majoritatea sugarilor nu reacționează ok la apa din piscină. De ce să îi chinuim pe ei și pe cei din jur? au fost doar vreo 3-4 cazuri, dar suficient cât să știi că sunt acolo.

#8

Sunt câteva bazine mineralizate pe acolo, apa are cam 0,95 și e mai caldă față de restul piscinelor. Dacă mi-am luat toată ziua am zis, că na le încercăm pe toate într-o zi și-o noapte. E una cu magneziu și calciu, una cu lithium și una cu săruri din Marea Moartă. Nu am simțit cine știe ce din cea cu magneziu și calciu care are efecte pozitive asupra oaselor și sistemul locomotor, cea cu lithium cică îți afectează buna dispoziție și psihicul într-un mod pozitiv. Mă gândeam că ar trebui să o îmbutelieze pentru zilele la birou. Cea cu săruri din Marea Moartă, pot să zic că e foaaarte sărată. Adică fiind epilată cu epilatorul acum 2 zile încă simțeam cum fiecare por este scufundat în sute de ace, deci a fost un big no no. Nu știu dacă e doar reacția la epilarea prin smulgere, poate la alte metode nu simți nimic în piscină, sau poate așa ar trebui să fie. Am rezistat cam 20 de secunde și am fugit de acolo în piscina mare.

#9

Altă greșeală de începător e să vii la piscină gata de poză. Nu, dom’le nu m-am machiat și nu mi-am pus extensii să fiu gata de selfie. Dar, da am decis că ar arăta grozav să am un mani-pedi drăgălaș, așa în culori de piscină. Poate era apa de vină (slabe șanse), poate era mintea mea de copil, care a uitat cât de rață sunt când dau de apă mică, oricum ar fi treaba e că toată oja mea s-a dus. Puff. Gone. De fiecare data când ieșeam din piscină câte o unghie, două era golașă. Nici oja nu pot să zic că era mega-wow-fancy, cred ca era Maybelline ceva. Am auzit de Channel are o  smth smth oja care durează și durează mai ceva ca termopanele din reclame fără să se ciobească măcar la contactul cu apa.

lounging in the palms 🌴 // #bucharest #thermalspa

A post shared by The Life Bohemian ✨🔮 (@thelifebohemian) on

#10

Zgribulită și fermecată de cum arată Therme noaptea… E OMG, OMFG și orice altă exclamație care poate descrie o piscină luminată de un albastru fosforescent minunatttttt. Awww!! destul cu băluțele în colțul gurii.. am zis că ne-a fost destul pe la 9 și ceva. După o altă tură de șters cu prosoape de hârtie, am mers spre vestiar să ne uscăm părul burnițat și umed de la toate bulele nebunatice din jacuzzi, mi-am dat seama că nu prea aveam în ce să mă schimb datorită trucului meu de salvat timp. Bineînțeles că nu am luat lenjerie de schimb. Why do that? Am trecut și peste asta și am decis să port ce haine aveam uscate și cu asta basta. Blugii și cămașa erau super moi, deci no worries. Și normal ca nu am luat un bikini bag pentru costumul meu de baie ud, dar l-am înfășurat în protecția umbrelei și am fost gata să înfrunt vremea de afară, unde btw era și mai frig decât credeam că va fi, deci runda 5, 6, (am pierdut numărătoarea) de zgribuleală.

Poate nu crezi că a fost cea mai minunată experiență din lume, dar hey, nu a fost vina Therme, majoritatea pățaniilor sunt total pe barba mea.

De ce ți-am spus toate aceste povestioare nebunatice, inclusiv una despre lenjeria mea?

Păi vreau ca tu (da, tu, cel care te documentezi) să fii pregătit și să ai parte de relaxarea supremă. Și fiindcă am învățat din propria poveste știu că data viitoare va fi mult mai bine. Nu toate ies din prima, dar chiar și cu toată stângăcia zilei, chiar recomand Therme ca o alternativă bună a mării. E aproape de București, plătești pentru cât stai și mai îneci din griji în jacuzzi. Plus că seară e magic! Dacă nu era așa înnorat, Therme fiind situat aproape într-un lan de porumb pe câmp, la distanțe mari de alte sursă de lumină, cred că și perseidele sau stele s-ar fi văzut destul de bine din piscina de afară.

 

 

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *